+40-264-591.271 isujcj@yahoo.com

ZIUA POMPIERILOR

Bătălia din Dealul Spirii de la Bucureşti – act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848 şi prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române moderne, constituită în urma Păcii de la Adrianopole din 1829. Intrarea în Bucureşti a trupelor de invazie a prilejuit unităţilor române prezente în garnizoană – printre care şi Compania de Pompieri – unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei române de la 1848: încleştarea din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român. Comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şeful garnizoanei Capitalei, colonelul Radu Golescu, primise ordin în ziua de 12 septembrie din partea Locotenenţei Domneşti să deplaseze în ziua următoare subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formată din aproape 6.000 luptători şi comandată de Kerim Paşa, ce urma să preia cazarma din acea zonă. Însa lucrurile au luat cu totul alt curs.

dealuspirii

Printr-o coincidenţă, în aceeaşi zi de 13 septembrie, cu puţin timp înaintea sosirii trupelor otomane avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie. Solemnitatea a influenţat moralul şi devotamentul ostaşilor, voinţa de a apăra demnitatea naţională. Aceeaşi stare de spirit îi caracteriza şi pe ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu; aceştia voiau să meargă cu toţii la cazarma din Dealul Spirii, convinşi de iminenţa unui conflict armat cu otomanii. Soldaţii lăsaţi pentru paza cazărmii au cerut comandantului lor: “Luaţi-ne şi pe noi, nu ne lăsaţi în cazarmă, ca pe nişte nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun război, noi vrem să murim cu fraţii noştri.” Încleştarea propriu-zisă s-a declanşat ca urmare a unei altercaţii între un ofiţer al companiei de Pompieri (sublocotenentul Dincă Bălsan) şi unul otoman; deşi împresuraţi din toate părţile de turci, pompierii s-au avântat cu curaj împotriva acestora, alternând focurile de armă cu lupta la baionetă şi lovind fără cruţare inamicul care, în pofida superiorităţii numerice, a fost cuprins de panică. Otomanii au reuşit să pună în poziţie de tragere doua piese de artilerie şi au deschis focul asupra pompierilor. Aceştia au pornit împotriva tunurilor inamice şi după o scurtă luptă au capturat gurile de foc, pe care le-au întors împotriva duşmanului. Efectele au fost puternice: din rândurile otomanilor au căzut zeci de morţi şi răniţi; numai că, din cauza lipsei de muniţie, în cele din urmă tunurile au fost abandonate. Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pasa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului, garantând în schimb “libera ieşire din cazarmă” – angajament care mai apoi nu a fost însă respectat de otomani. Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj şi dibăcie în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistenţă şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare. Primul Parlament al României, apreciind sacrificiul eroilor de la 13 septembrie, curajul şi patriotismul pompierilor militari, acordă în anul 1860 participanţilor la eroicul act pensii pe viaţă şi prima medalie românească: PRO VIRTUTE MILITARI, iar în 1863, când oştirea română primea noile drapele, nu întâmplător domnitorul Alexandru Ioan Cuza alegea pentru această festivitate data de 13 septembrie.

În bogata carte a tradiţiilor de luptă ale pompierilor militari români s-au înscris şi alte glorioase pagini: pe timpul Războiului de Independenţă, când ostaşii pompieri constituiţi în baterii de artilerie teritorială sau în coloane de transport muniţii au contribuit la recâştigarea suveranităţii României; în momentele de cumpănă ale făuririi Statului naţional unitar român de la 1 Decembrie 1918 când, la retragerea armatei române în Moldova, corpul pompierilor a rămas în teritoriul vremelnic ocupat de inamic, îndeplinind în grele condiţii misiunea de apărare a vieţii oamenilor şi bunurilor împotriva incendiilor; pe timpul celui de-al doilea Război mondial, companiile de pompieri au intervenit eroic pentru stingerea incendiilor declanşate de bombardamentele inamice, atât în Valea Prahovei, cât şi în Bucureşti sau alte localităţi ale tării. În confruntarea cu incendii devastatoare ori cu alte calamitaţi, pompierii au făcut de multe ori dovada sacrificiului suprem, periclitându-şi viaţa pentru a o apăra pe cea a semenilor.

Din decembrie 2004, în România funcţionează un nou mecanism de gestionare a situaţiilor de urgenţă, în conformitate cu standardele impuse de integrarea în structurile NATO şi ale Uniunii Europene: a fost organizat şi funcţionează Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. S-au creat cadrul legal şi mecanismele menite să asigure în mod unitar şi integrat apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului împotriva efectelor negative ale incendiilor, inundaţiilor, accidentelor şi altor tipuri de calamităţi, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă. Alături de “clasicele” misiuni ale pompierilor – de intervenţie la stingerea incendiilor, la care s-au adăugat şi cele de acordare a primului-ajutor în accidente de circulaţie, prin serviciile medicale de urgenţă, reanimare şi descarcerare – serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă de astăzi intervin şi la salvarea persoanelor şi limitarea pagubelor produse de inundaţii sau alte calamităţi, ca şi la decontaminări, accidente chimice, nucleare sau de altă natură.

LINK-URI UTILE