Echipajele ISU Cluj au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea unui număr de 49 de intervenții, majoritatea pentru acordarea asistenței medicale de urgență și prim ajutor calificat (44 de cazuri SMURD).

Dintre misiunile mai importante amintim faptul că două autospeciale au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins un autoturism, aflat într-o parcare de pe strada Fântânele din municipiul Cluj-Napoca. Pompierii au găsit, în momentul sosirii la locul solicitării, întregul compartiment motor cuprins de flăcări și au reușit stingerea incendiului într-un timp scurt, astfel încât s-a evitat propagarea la autoturismele parcate în apropiere.

Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, autoturismul era parcat în momentul izbucnirii incendiului, iar din cercetările preliminare se pare că totul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a autoturismului.

O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit ca urmare a unui eveniment rutier, produs pe strada București, din municipiul Cluj-Napoca.

Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit cinci mașini avariate și un bărbat în vârstă, așezat pe scaunul uneia dintre acestea.

Echipajul SMURD l-a consultat de urgență, se pare că acestuia i s-a făcut rău în timp ce se afla la volan, și l-a transportat la spital pentru investigații și tratamente de specialitate.

Reamintim cetățenilor că respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor prin verificarea și exploatarea corectă a instalațiilor electrice și termice în perioada rece sunt esențiale.

Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență, acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență persoanelor aflate in dificultate.

Totodată, Centrul Operațional monitorizează atent situațiile ce pot prezenta diverse riscuri pentru cetățeni și are în vedere dispunerea imediată a măsurilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți și de bunuri materiale.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Call Now Button